Un ”arbore sfânt” considerat dispărut, redescoperit după 200 de ani. Care este originea lui, unde l-au găsit cercetătorii

de: Gabriel Peneș
27 09. 2023

Descoperirea unor specii considerate dispărute de plante și animale este una dintre țintele muncii multor cercetători. O echipă de experți a reușit să găsească în pădurile din nord-estul Braziliei câteva exemplare dintr-o specie considerată sfântă de brazilieni, Ilex sapiiformis, și care nu mai fusese observată de aproape 200 de ani.

A fost găsit un ”arbore sfânt” considerat dispărut de 200 de ani

După aproape 200 de ani de când nu mai fuseseră văzuți, patru exemplare din „arborele sfânt” al brazilienilor, Ilex sapiiformis, cunoscut și ca „Sfântul Pernambuco” a fost descoperit, în luna martie a acestui an, de o echipă de oameni de știință condusă de ecologistul Gustavo Martinelli, după șase zile de căutări.

Cei patru copaci din specia ce poate crește până la o înălțime de 8-12 metri s-ar putea să fie ultimii din acest tip de arbori, ceea ce a sporit emoția în rândul membrilor expediției.

„În momentul în care am găsit Ilex sapiiformis parcă toată planeta s-a oprit în loc”, a spus Juliana Alencar, asistentă a proiectului, pentru IFLScience.

„Natura ne surprinde. Descoperirea unei specii ce nu mai fusese zărită de aproape două secole nu se întâmplă în fiecare zi. A fost un moment incredibil, ir emoția a fost copleșitoare pentru toți membrii expediției”, a adăugat ea.

Locul surprinzător unde a fost redescoperit

Copacii au fost găsiți într-un pâlc de pădure de lângă o plantație de trestie de zahăr din zona metropolitană a orașului Recife, capitala statului brazilian Pernambuco, de unde și supranumele respectivilor copaci, de „Sfântul Pernambuco”.

Arborii erau într-o zonă ce era acoperit cândva de uriașa Pădure Atlantică, dar, la ora actuală, există mai puțin de 7% din pădurea originală și doar în pâlcuri răzlețe.

Prima atestare vizuală confirmată a I. sapiiformis, a fost și ultima. În 1838, naturalistul George Gardner a colectat mostre dintr-una din expedițiile sale, ir specia a fost descrisă oficial, 23 de ani mai târziu, de Siegfried Reissek.

Însă, în cea perioadă, pădurea tropicală braziliană era mult mai întinsă decât în ziua de azi, când a căzut victima defrișărilor masive, pentru a face loc fermelor de animale și plantațiilor de trestie de zahăr.

De fapt, zona Igarassu, unde au fost redescoperiți cei patru copaci „sfinți”, este predominant o zonă urbană, unde locuiesc circa 6 milioane de persoane, ceea ce face descoperirea cu atât mai surprinzătoare.

În pregătirea expediției, Martinelli și echipa lui au consultat însemnările despre acești copaci din toate bazele de date posibile, inclusiv prin aproape 12.000 de înregistrări digitale pentru a găsi o mostră din respectivul copac.

Chiar când se părea că eforturile nu vor avea succes, un eșantion de Ilex sapiiformis din 2007 i-a condus pe cercetători chiar spre zona orașului Recife, unde au găsit cei patru copaci după aproape o săptămână de căutări.

Descoperirea „bifează” una dintre cele mai căutate 25 de specii din lume, considerate dispărute, conform listei întocmite de Re:wild, pentru programul Search for Lost Species (Căutarea speciilor pierdute).

Membrii echipei speră, totuși, ca cele patru exemplare de „arbore sfânt” să nu fie ultimele aflate în natură, ceea ce ar însemna crearea unui program special de înmulțire pentru această specie.